Mesaj pentru TOȚI partenerii noștri educaționali

Echipa de specialiști din cadrul CJRAE CONSTANȚA a rămas alături de beneficiarii serviciilor noastre, în această perioadă de eforturi comune, dedicate transpunerii devizei noastre – ÎMPREUNĂ VOM REUȘI –, extinsă acum la nivel național, în realitate!

Suntem ÎMPREUNĂ, împărtășind emoții, gânduri, experiențe, fiind aproape unii de ceilalți, chiar dacă ne aflăm în locuri diferite, păstrând punțile de comunicare, construite în timp!

Acordăm TIMP pentru tot ceea ce este cu adevărat important și mai ales pentru OAMENI!

Știm că pentru fiecare PROVOCARE, există cel puțin două SOLUȚII, iar noi suntem aici, pentru a le descoperi împreună!

Vă încurajăm să puneți accent pe ECHILIBRU în tot ceea ce întreprindeți, acordând CREDIBILITATE numai SURSELOR OFICIALE DE INFORMARE!

Știm că este nevoie de REPERE, care să ghideze oamenii, pentru a reuși să se orienteze spre ceea ce este NOU!

Oamenii au RESURSE pentru a putea face tot ceea ce visează, dar și nevoia de încredere că le pot descoperi în ei înșiși și în ceilalți!

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra modului în care se implică specialiștii CJRAE Constanța, pentru asigurarea continuității serviciilor de consiliere și de terapie a tulburărilor de limbaj, pentru beneficiarii din unitățile de învățământ, precizăm următoarele:

– Personalul didactic din unitățile de învățământ, angajat al CJRAE Constanța, răspunde solicitărilor transmise de către directorul CJRAE Constanța și coordonatorii de departamente (CJAP și CLI), respectiv de către conducerea unității / unităților de învățământ, solicitări care sunt rezolvate online sau telefonic.

– Solicitărilor privind consilierea, primite de la beneficiarii din unități, specialiștii le dau curs prin e-mail/telefon/ WhatsApp sau orice formă de comunicare online, transmisă de fiecare profesor consilier școlar, conducerii unității / unităților de învățământ în care există cabinete de asistență psihopedagogică.

– Pentru terapia tulburărilor de limbaj, profesorii logopezi au oferit și oferă în continuare precizări, părinților ai căror copii beneficiază de servicii de specialitate, privind modalitatea de a continua demersurile inițiate în cabinet.

– Pentru orele de predare, profesorii consilieri au respectat deciziile luate la nivelul unităților de învățământ, menținând legătura cu elevii, prin platformele online, respectiv prin toate celelalte modalități stabilite în unitățile de învățământ.

În ceea ce privește implicarea specialiștilor CJAP, CLI și SEOSP, din sediul CJRAE Constanța, precizăm:
– Profesorii consilieri școlari și profesorul logoped din sediul CJRAE Constanța s-au implicat, în perioada 12 – 20 martie 2020, în activitățile de consiliere a părinților, conform procedurii ISJ Constanța, pentru cazuri excepționale privind înscrierea în învățământul primar.
Aceștia răspund solicitărilor adresate telefonic/ prin e-mail către CJRAE Constanța (formular de contact disponibil la adresa https://cjraect.ro/contact/), asigurând servicii de specialitate în mediul online, pe baza unei programări, pentru toate cele trei tipuri de beneficiari (elevi, părinți, cadre didactice) care nu au specialiști CJRAE în unități.

– Specialiștii din cadrul SEOSP asigură consiliere beneficiarilor care solicită aceasta, la numărul de telefon dedicat SEOSP – 0770118671 și la adresa de e-mail: seospconstanta@gmail.com, toate activitățile de evaluare fiind reprogramate. Certificatele deja emise de echipa COSP vor putea fi preluate când se vor relua activitățile directe, cu beneficiarii, respectiv programul cu publicul.

– Resursele educaționale concepute/adaptate de profesorii consilieri și de profesorii logopezi ai CJRAE Constanța, vor fi puse la dispoziția beneficiarilor, pentru a putea fi accesate de către toți cei interesați.

Cu certitudinea că împreună vom reuși,
Director CJRAE Constanța,
Prof. psih. drd. Irina Ermolaev

Evaluare psihosomatică pentru anul școlar 2020 – 2021

Conform Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2020 – 2021, aprobat prin ordinul MEC Nr. 3277/17.02.2020, evaluarea preșcolarilor se va realiza în perioada 25 februarie – 20 martie 2020, în 28 de centre (11 în municipiul Constanța, 17 în județ), în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Copiii, însoțiți obligatoriu de părinți/tutori legali instituiți/reprezentanți legali, se pot prezenta la oricare dintre centrele stabilite.

Programările pentru realizarea evaluării copiilor se vor face la numerele de telefon care se regăsesc în anexa 1. Părinții/ tutorii legali instituiți/reprezentanții legali depun la centrele de evaluare psihosomatică (sau la secretariatele unităților de învățământ unde sunt organizate centrele) cererea în vederea evaluării psihosomatice a copilului.

În vederea realizării evaluării copiilor, părinții/tutorii legali instituiți/reprezentanții legali vor prezenta, la evaluare, următoarele documente:

– o adeverință de la medicul de familie/pediatru prin care se atestă că preșcolarul este ,,clinic sănătos” / ,,apt pentru școală” sau certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap (acolo unde este cazul);
– certificatul de naștere al copilului (original și copie);

– actul de identitate al părintelui/tutorelui legal instituit / reprezentantului legal însoțitor.

Evaluarea copilului se va realiza în prezența părintelui/tutorelui legal instituit / reprezentantului legal care îl însoțește.
Rezultatul evaluării psihosomatice va fi comunicat în scris, părintelui/ tutorelui legal instituit /reprezentantului legal care a solicitat evaluarea.
Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

Director CJRAE Constanţa,                                                                 Coordonator CJAP,
Prof. psih. drd. Irina ERMOLAEV                                             Prof. psih. Laura Elena SECU

 

 

 

Anexa 1_CJRAE Constanta_Centre-si-precizari-evaluare-psihosomatica_2020-2021

 

Procedura-solutionare-Cazuri-speciale-CONSTANȚA

 

Lista posturilor vacante/rezervate din CJRAE și condițiile specifice pentru ocupare

În conformitate cu prevederile art. 29 alin (2) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 aprobată prin OMEC nr 5259/2019, în ședinta Consiliului de Administrație a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională din data de 7 februarie 2020 au fost stabilite cele din documentele atașate acestui articol.

CJRAE CT_LISTA POSTURILOR CJRAE_conditii specifice pentru obtinerea acordului de transfer_pretransfer