CJRAE Constanța participă activ în proiectul național ConsEDU — „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei”. Un sistem unitar și modern de consiliere și orientare în carieră pentru elevii din România, care pregătește generațiile viitoare pentru piața muncii de mâine.
Proiecte
„Împreună prindem curaj” – Raport de Impact și Implementare Județeană | Octombrie – Decembrie 2025
Lista unităților de învățământ selectate pentru finanțare în cadrul Programului „Împreună prindem curaj”, desfășurat la nivelul județului Constanța în anul școlar 2025–2026.
Stimați colegi,
Vă transmitem lista unităților de învățământ selectate pentru finanțare în cadrul Programului „Împreună prindem curaj”, desfășurat la nivelul județului Constanța în anul școlar 2025–2026.
„Împreună prindem curaj” nu este doar un program de finanțare, ci un demers concret de susținere a echilibrului emoțional, prevenire a riscurilor și consolidare a unui climat școlar sigur, incluziv și empatic. Prin activitățile pe care le veți derula, contribuiți direct la crearea unui mediu în care elevii se simt în siguranță, ascultați și susținuți.
Succesul în implementarea proiectului este esențial, în primul rând pentru impactul real pe care îl poate avea în viețile copiilor, profesorilor și părinților. Fiecare pas pe care îl faceți în această direcție contează.
Vă mulțumim pentru efortul depus și vă dorim multă inspirație și determinare în derularea activităților! Comunitatea școlară are nevoie de astfel de inițiative, iar contribuția voastră face diferența.
LISTA UNITATI SELECTATE IMPREUNA PRINDEM CURAJ OCT 2025Înscrierea unităților de învățământ în Programul „Împreună prindem curaj” an școlar 2025/2026
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța anunță lansarea Programului național de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” , aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 6485/2025.
Scopul programului:
Crearea unui mediu educațional sigur, incluziv și sprijinirea comunităților școlare în prevenirea și reducerea comportamentelor violente, prin activități educative, socio-emoționale și de conștientizare, adresate preșcolarilor, elevilor, părinților și cadrelor didactice.
Perioada de implementare:
15 octombrie – 15 decembrie 2025
Eligibilitate:
Programul este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din județul Constanța.
Calendar:
- 1 – 10 octombrie 2025: depunerea formularelor de înscriere;
- 13 – 17 octombrie 2025: selecția unităților participante și transmiterea listelor către ISJ Constanța;
- 20 – 22 octombrie 2025: alocarea sumelor pentru implementare;
- octombrie – decembrie 2025: desfășurarea activităților în unități;
- ianuarie – februarie 2026: raportarea activităților și a execuției financiare.
Finanțare:
Fiecare unitate selectată poate beneficia de maximum 5.000 lei, fonduri ce pot fi utilizate pentru activități educaționale, ateliere, campanii, materiale, resurse educaționale, formare a cadrelor didactice sau alte acțiuni eligibile în cadrul programului.
Exemple de activități eligibile:
- Activități de cunoaștere și coeziune între elevi și cadre didactice;
- Ateliere de educație emoțională și comunicare nonviolentă;
- Campanii de conștientizare privind prevenirea violenței;
- Activități de educație juridică, întâlniri cu reprezentanți ai Poliției/Jandarmeriei;
- Grupuri de suport pentru victime, autori și martori ai violenței;
- Programe de formare pentru cadre didactice privind gestionarea conflictelor și incluziunea.
Criterii specifice de selecție:
- Activitățile propuse în proiect vizează minim 3 din cele 5 obiective ale Programului;
- Implicarea părinților în cel puțin o activitate a proiectului;
- Inițierea a cel puțin un parteneriat cu ONG/ instituție publică / instituție privată.
- Atribuirea unui rol activ în cadrul activităților derulate a elevilor implicați în acte de violență și a celor care prezintă potențial agresiv.
- Prezentarea modului de promovare/diseminare a rezultatelor proiectului la nivel de școală/ comunitate.
- Precizarea unor direcții de asigurare a sustenabilității proiectului propus.
Cum se face înscrierea:
Unitățile interesate trebuie să completeze Formularul de înscriere (Anexa 1) și să îl transmită, semnat și ștampilat, la adresa: cjrae_ct@yahoo.com– până la data de 10 octombrie 2025, ora 16:00.
ANEXE:
Formular_inscriere_Proiect_Impreuna-prindem- OCT 2025
OMEC 6485 Impreuna prindem curaj septembrie 2025 cu anexe_V2 (2)
Program „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ” 2024-2025 – unități selectate (al doilea apel al Programului)
Stimați colegi,
Vă transmitem lista unităților de învățământ selectate în urma celui de-al doilea apel al Programului „Împreună prindem curaj”, desfășurat la nivelul județului Constanța, în anul școlar 2024–2025.
Felicităm toate echipele de proiect din unitățile școlare care au răspuns acestui nou apel cu entuziasm, dedicare și inițiativă! Ideile și proiectele propuse reflectă un angajament profund față de sprijinirea elevilor și a comunității școlare, în direcția construirii unui climat educațional pozitiv, sigur și empatic.
Fiecare proiect selectat reprezintă un pas înainte în promovarea echilibrului emoțional, prevenirea vulnerabilităților și consolidarea relațiilor sănătoase în mediul școlar.
Apreciem efortul depus și vă urăm succes în implementarea activităților!
Director CJRAE Constanța, Coordonator CSES– CȘP,
Prof. consilier școlar Laura–Elena SECU Prof. consilier școlar Laura–Elena BURGHIȘAN
Unități selectate Impreuna prindem curaj_aprilie 2025-2
