Servicii de Consiliere Școlară și Psihologică (S.C.S.P.)
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Constanţa a fost înfiinţat în anul 1994, pe structura Laboratorului de Orientare Şcolară şi Profesională (care şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1973 – 1994 şi a funcţionat în cadrul Casei Corpului Didactic Constanţa).
Nume de psihologi şcolari care au activat în cadrul acestei Instituţii: Pană Eleonora (1973 – 1982), Mondescu Virginia (1974 – 1986), Săndulescu Val (1976 – 2003), Pricop Neculai (1986 – 1988; 1996 – 2001), Rotariu Filofteia (1986 – 1988), Toader Dan Alexandru (1990 – 1996), Popa Cornelia Beatrice (1990 – 2008), Cipu Maria, Niculescu Monica.
În prezent, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Constanţa a fost reorganizat și se numește Compartimentul Servicii de Consiliere Școlară și Psihologică, având următorii profesori consilieri şcolari: Burghișan Laura (coordonator), Căpăţînă Mirela, Marinescu Camelia, Mureșanu Cristina, Mustacă Mihaela și Pocea Aureliana.
ACTIVITĂŢI SPECIFICE
Consilierea și asistarea elevilor în procesul de orientare școlară și profesională, utilizând informații specifice în vederea alegerii unei viitoare cariere, în acord cu abilitățile și aptitudinile lor.
Descoperirea resurselor și nevoilor personale pentru optimizarea capacităţii de interrelaţionare şi creşterea toleranţei la factori de stres.
Dezvoltarea unei atitudini active și responsabile a elevilor față de procesul învăţării, prin conştientizarea particularităţilor stilului cognitiv, valorificarea motivelor intrinseci și exersarea unor tehnici de muncă intelectuală.
Stimularea creativităţii, pentru a dezvolta la elevi capacităţile de a pune în acţiune modele alternative de comportament într-o situaţie dată şi de a aborda diferite probleme de viaţă, din mai multe perspective.
Prevenirea şi diminuarea comportamentelor de risc: eşec scolar, tulburări de comportament, consum de droguri.
Sprijinirea părinţilor în cunoaşterea personalităţii copiilor şi a particularităţilor vârstei acestora, în vederea optimizării relaționării copil – părinte.
Asistarea permanentă a cadrelor didactice în proiectarea şi desfăşurarea activităţilor cu caracter educativ, cât şi în propria dezvoltare profesională.
SCURT ISTORIC